dezvoltare Archive

Atasamentul si dezvoltarea copilului

Posted 16/06/2014 By Psih Marina-Lucica Balea

                                  Psih.Marina-Lucica Balea

       Ataşamentul trebuie considerat o nevoie umană în curs de desfăşurare, mai degrabă decât o dependenţă copilărească, care creşte pe măsură ce noi creştem.

Teoria Atasamentului pune securitatea mai presus de toţi ceilalţi motivatori psihologici, şi susţine că legătura  de atasament este punctul de plecare pentru supravieţuire (Holmes 2001 The Search for The Secure Base). Drept urmare, avem nevoie sa fim atasati de persoane, de locuri, de obiecte, care ne ofera sentimentul de siguranta.

Diferite studii facute de psihologi renumiti precum Freud sau Melanie Klaine au pus in evidenta nevoia umana de atasament, plecand de la unitatea sexuala, sau nevoia de hrana, urmarind nevoia de mangaiere dar si de suport emotional, de caldura.  Mary Ainsworth a identificat deprinderea, sensibilitatea şi capacitatea de reacţie drept caracteristicile părinţilor care sunt în măsură să furnizeze ataşament sigur pentru copiii lor. Cercetarea lui Ainsworth a clarificat faptul că tocmai calitatea comunicării nonverbale în relaţia de ataşament este cea care determină siguranţa sau nesiguranţa. conceptual de “bază sigură” şi a spus că aceasta a fost mai mult decât apropiere fizică, include aşteptările copilului din partea parintelui, aşteptări care în cele din urmă au forma de hărţi mentale sau reprezentări.

Uimitor cat de importanta este relatia de atasament a copilului cu parintele, pentru dezvoltarea sa sigura, pentru dezvoltarea unor relatii sanatoase, a increderii ca va fi iubit si persoanele din jur nu-l vor parasi pentru a-i produce suferinta. Daca toti parintii ar cunoaste acest lucru, ma intreb ce tipuri de relatii ar dezvolta cu proprii copii, cat de greu i-ar lasa cu bunicii, sau la cresa, o perioada mai lunga, ca apoi sa constate trauma produsa copilului de aceasta separare, de nesiguranta. Modul în care un copil a fost tratat de către părinţii lui are o puternică influenţă aici şi este cel mai evident în adulţii de mai târziu atunci când sunt bolnavi, speriaţi sau obosiţi. Pierderea creează valuri de anxietate, parintii fiind coplesiti de propria lor durere dar si a copiilor.

Atasamentul apare la copil foarte devreme, figura centrala fiind mama. Una dintre experienţele cele mai dureroase pentru un copil este să fie separat de persoana de care s-a ataşat.

Dacă pierderea continuă (de exemplu, mama se internează în spital) copilul trece la o etapă de retragere şi apatie – nimic nu pare să îl intereseze. În cazul în care separarea continuă, se ajunge la stadiul final în care copilul pare desprins de situaţie şi acţiunile sale sunt mecanice. La reuniune copilul va arăta un amestec de uşurare, plânset şi resentimente înainte ca relaţia să revină la normal.  Experienţa ocazională de pierdere sau separare provoacă copiilor tristeţe şi perturbare pe termen scurt. Dar pentru copiii care se confruntă cu separări majore şi pierderi  regulate, cerintele psihologice sunt mai dure.

Nu doar absenţa fizică a unui părinte este perceputa ca o pierdere, indiferenţa părintească, lipsa emoţională şi ameninţările de abandon sunt de asemenea îngrijorătoare.

Copilul poate dezvolta diferite tipuri de atasament (Ainsworth), in functie de comportamentul parintelui, de disponibilitatea acestuia, de caldura si siguranta oferita astfel:

Atasamentul sigur este oferit copilului de comportamentul mamelor care  reflecta sensibilitate, acceptare fara respingere, cooperare si nu control, precum şi disponibilitate emoţională si nu depărtare.

Atasamentul evitant mamele care produc ataşamentul evitant  sunt cele care resping în mod activ ofertele lor de conectare, au inhibare de exprimare emoţională, aversiune faţă de contactul fizic. Drept urmare aceşti copii se simt mai degrabă fără vlagă, decât cu dorinţă de îmbrăţişare. Copiii evitanţi răman nemişcaţi de plecarea mamei sau de returnare.

Atasamentul ambivalent. Au fost identificate două tipuri de stiluri de ataşament ambivalente: cei care s-au supărat şi cei care au fost pasivi. S-a constatat că mamele acestor copii sunt imprevizibile şi adesea nu sunt disponibile. Deşi nu resping fizic sau verbal, nu reacţioneaza cu sensibilitate.

Ataşamentul dezorganizat poate fi înţeles ca provenind din interacţiunile copilului cu părinţii care sunt înfricoşători, speriaţi sau disociaţi. Copilul experiemntează “frică fără soluţie”.

Stima de sine şi de securitate sunt strâns legate – avem o părere bună despre noi înşine în măsura în care ne simtim parte a unei reţele de familie şi prieteni şi suntem apreciaţi în cadrul acelei reţele.

Adultii  de mai tarziu, au nevoie de o baza sigura interna, au nevoie de contact fizic cu cei dragi in momente de stres, au nevoie de suport.  Altfel apar variante patologice de comportament pentru a crea aceasta baza sigura, care includ: cheful de a mânca sau foamea, abuz de substanţe şi auto-vatamare deliberată, care  aduc linişte deşi realizate într-o manieră auto-distructivă.

Oamenii cu atasamente sigure se simt suficient de integraţi şi autonomi să se apropie fără teamă şi suficient de siguri pentru a da drumul şi a tolera separarea. Persoana evitanta doreste mai mult decat orice intimitate, în timp ce persoanele fizice ambivalente implora autonomie, dar ambele sunt prea speriate de riscul la care s-ar expune tinzând spre ceea ce doresc cu adevărat.

Pe termen lung s-a observat cum clientii “limită” au adesea istorii de ataşament dezorganizate. Ataşamentul evitant a fost asociat cu probleme obsesive, narcisiste şi schizofrenice, in timp ce ataşamentul ambivalent a fost legat de dificultăţi isterice sau actoricesc.

Atasamentul initial pe tot parcursul vieţii poate să modeleze comportamentul şi experienţa subiectivă a oamenilor.

Rolul terapeutului este de a proteja împotriva ambivalenţei şi fraudei, creind o baza de atasament sigura. Această relaţie furnizeză o bază sigură pentru explorare, dezvoltare şi schimbare.

Oferiti-va o a doua sansa, schimband ceva atunci cand observati ca va atasati de pesoane care va provoaca suferinta, sau cand nu va puteti atasa de persoanele care va ofera iubire, siguranta si caldura. Viata este un dar ce merita pretuit cu adevarat, traind-o frumos. Puteti descoperi impreuna cu terapeutul cum sa faceti acest lucru.