Educatie Archive

Cu parintii la psiholog

Posted 13/08/2013 By Psih Marina-Lucica Balea

“Copiii au nevoie mai mult de modele decat de critica.”

Joseph Joubert

 

           Caracterul copilului se formeaza mai ales in timpul copilariei, in renumitii sapte ani de-acasa, asa ca parintii au o responsabilitate foarte mare in formarea copilului. Mediul in care traieste copilul este foarte important in dezvoltarea aptitudinilor copilului. Intr-o casa linistita, ordonata, in care fiecare are  responsabilitati, exista echilibru.

         A fi părinte este una din cele mai dificile sarcini, pentru că nu ştii întotdeauna cum trebuie să te porti ; trebuie să te bazezi pe încercare şi eroare. De cele mai multe ori însă părintii  fac mai multe erori decât în orice altă situaţie.  Acestia vin la psiholog cu problema copilului, insa rolurile ar trebui schimbate.

Cele mai frecvente greşeli şi justificări manifestate în educaţia familială sunt:

             Părinţii nu-şi rezervă timp pentru supravegherea, controlul şi îndrumarea copilului, invocând oboseala, indispoziţia, greutăţile serviciului, naveta, stresul cotidian, etc.

             Minorului îi este aplicat uneori un tratament dur: părinţii reprimă violent orice greşeală; ameninţă cu pedepse grele; folosesc termeni vulgari; folosesc procedee grave de constrângere;

             Îşi construiesc o falsă autoritate bazată pe :familiarisme, moralizare pedantă, corupere, severitate, sobrietate etc;

             Manifestă nervozitate crescută în alternanţă sau nu cu blazare, indiferenţă;

             Aplică prin imitaţie scheme de educaţie folosite de alţii. Apelează obsesiv la comparaţia cu alţi copii “reuşiţi”.

             Nu ţin seama de particularităţile individuale şi de vârstă ale copilului: fie îl tratează ca pe un matur, fie ca pe un copil veşnic neajutorat;

             Consideră că, pentru o bună educaţie, sunt suficiente experienţa lor de viaţă, dragostea pentru copil şi bunul simţ. Această optică se asociază uneori cu neîncrederea în şcoală şi în general în autorităţi. Fac o educaţie după ureche, venind cu soluţii fabricate ad-hoc.

             Îl tutelează continuu, fie prin dirijare, supraveghere, control sever, muştruluială, cicăleală răutăcioasă şi alarmistă, fie prin răsfăţare, permisivitate, hiperprotecţie;

             Amână intervenţia educativă, sau nu au voinţa de a o duce până la capăt;

             Se arată umili în faţa copilului performant, în situaţia în care nu au beneficiat de o bună instrucţie;

             Nu conştientizează nevoia de educaţie multilaterală, marşând pe o anumită direcţie educativă;

             Aplică rigid, de-a lungul anilor, aceleaşi metode şi tehnici educative;

             Dramatizează sau exagerează orice reacţie a copilului, care nu e în consens cu aşteptările sale. Nu ştiu că, “Copiii au mai multă nevoie de modele dacât de observaţii” (J.Joubert).

             Acţiunile educative ale soţilor nu sunt convergente;

             Distribuirea între soţi a unor responsabilităţi educative este rigidă;

             Sfătuiesc copilul să nu înveţe prea mult, doar atât cât să treacă clasa;

             Izolează copilul de influenţele exterioare, efectele fiind dezastruoase în planul socializării copilului;

             Se folosesc de orice mijloc, bun sau rău, pentru a obţine de la copil ceea ce doresc;

             Mama este singura care se ocupă de educaţia copilului. Tatăl tronează ca stăpân necontestat, pentru că el reprezintă forţa şi sursa de venituri a familiei;

             Educaţia copilului este lăsată pe seama bunicilor, deşi părinţii ar putea să îndeplinească ei înşişi această îndatorire;

             Confesiunile sincere ale copilului sunt împărtăşite de către părinţi unor prieteni sau cunoştinţe. Mai grav, ei încalcă promisiunea făcută de a-I păstra secretul, sau îl vorbesc de rău.

             Pentru că nu are băiat, aşa cum şi-a dorit, tatăl se înstrăinează de fiică. In cazl în care părinţii au şi băieţi şi fete, se întamplă ca fetele să fie supuse unui tratament defavorizant;

             Părinţii etichetează colegii care au rezultate mai bune decât ale copilului lor drept “tocilari”, “tâmpiţi”, etc., iar profesorii sunt acuzaţi de subiectivism, incompetenţă, sau rea- credinţă;

             Unul dintre soţi îşi ia ca aliat copilul împotriva partenerului de viaţă, apelând în acest scop la promisiuni, cadouri, ameninţări, îndemnându-lsă mintă;

             Părinţii îşi spală rufele murdare în faţa copilului;

             Când se pune problema de a stabili un vinovat pentru greşelile copilului, este eludată propria vină, arătându-se cu degetul către celălalt soţ, către copil( învinuit că este rău din naştere), către profesori, către anturajul copilului. Există însă şi destule situaţii în care părinţii se culpabilizează excesiv pentru eşecurile copilului.

          Familia nu este doar un cămin securizant, ci şi un loc al maturizării treptate a copilului. Prin urmare, eforturile educative sunt productive numai în situaţia când îsi propun finalităţi clare, conştientizându-se rolurile persoanelor  ce intervin în acest proces.

        Nici un părinte nu este indiferent când vine vorba de educaţia propriului copil. Atunci când lucrezi cu părinţii trebuie să fii conştient de faptul că poţi schimba vieţi şi poţi creşte stima de sine a celor pe care îi consiliezi. Părinţii, şcolile, dar şi toate agenţiile implicate în educaţia părinţilor, au un scop comun: să îmbunătăţească calitatea vieţii.

          Alternativele si solutiile acestor  comportamente gresite pot fi identificate impreuna cu psihologul, care te ve sprijini pas cu pas.

Copilul nu datoreaza parintilor viata, ci cresterea.

Posted 17/02/2013 By Psih Marina-Lucica Balea

Cum invatam copilul sa se poarte frumos?

A fi un parinte bun nu tine de instinct. Nu e intotdeauna o misiune usoara. Invatam aceasta arta de la cei care ne-au crescut , dar si din practicile pe care le vedem in jurul nostru in societate.

Copiii au nevoie sa fie vazuti, ascultati, incurajati, sa primeasca afectiune si aprecieri pozitive.

Incurajandu-i  sa discute, sa negocieze, sa asculte, sa tina cont de parerile altora, oferindu-le propriile exemple, li se formeaza  abilitati  care devin vitale pentru educatia lor.

Copilul invata din modul in care parintii reactioneaza emotional in diverse contexte. El  observa ce fac parintii cand sunt veseli sau cand sunt tristi si va folosi aceste experiente, atunci cand se confrunta chiar el cu experiente similare.

Copiii au nevoie de exprimarea directa, in cuvinte , a aprecierilor pozitive din partea parintilor:

“ Sunt mandru de tine!”

Una din cele mai daunatoare experiente de viata pentru copil este exprimarea emotiilor negative prin cuvinte urate adresate copilului. Astfel copilul nu va fi motivat sa invete comportamente pozitive  si  va ajunge sa se perceapa ca fiind incapabil, lipsit de valoare si fara resurse, deci sanatatea emotionala si imaginea de sine vor fi sever afectate.

Copiii manifesta comportamente problematice cand asteptarile adultilor sunt nerealiste si neadaptate nevoilor si abilitatilor copiilor. In urma experientelor personale, parintii dezvolta convingeri mai mult sau mai putin sanatoase despre educatia copiilor. Acestea pot fi asociate cu emotii negative(ex: furie, ostilitate), cu a abilitati  scazute de empatie si intelegere a perspectivei copilului, atasament deficitar in relatia cu copilul. Convingerile devin o grila prin care parintele interpreteaza realitatea.

Se spune că cine vrea să ştie cum sunt părinţii, să privească copiii. Nu există copii buni şi copii răi ci doar copii educaţi într-un fel sau altul .

Pentru a asigura o invatare sanatoasa  a comportamentelor dezirabile, este nevoie sa-i asiguram copilului un context de invatare adecvat.

Copilul invata comportamentele functionale, pozitive, cand parintele le remarca si le apreciaza. Ignorarea acestor comportamente functionale duce la cresterea frecventei comportamentelor problematice ale copilului. Drept urmare, vanati comportamentele pozitive ale copilului si frecventa acestora va creste:” Bravo, Alina, pentru ca ai aranjat jucariile!” . Totodata ii puteti oferi un zambet si o imbratisare. Astfel copiii se vor bucura de atentie, vor invata cum sa se poarte frumos si vor fi mai putin inclinati sa secomporte urat.

Este greu pentru parinti cat si pentru copii sa fie mereu intr-o dispozitie buna sau sa remarce un comportament pozitiv daca a fost o zi grea. Eu le dau parintilor ca exercitiu sa faca o lista a comportamentelor pozitive si negative ale copilului. De cele mai multe ori diferenta dintre cele doua liste este remarcabila. V-ati gandit cat de mult trebuie sa se straduiasca copiii pentru a-i determina pe parinti sa arate ca sunt multumiti? Un lucru important de stiut este ca in realitate, nu exista copii rai, ci doar copii descurajati. Daca vom invata sa privim comportamentele negative ale copiilor ca pe o forma de a ne comunica ceva, vom gasi intotdeauna cea mai buna metoda pentru a ii corecta. Care sunt nevoile care motivează comportamentul copilului ?

Comportamentul copilului este motivat întotdeauna de o nevoie. Pot fi nevoi esenţiale, legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă, etc.); altele ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), de sănătatea fizică şi psihică (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei, etc.) iar altele sunt nevoi emoţionale.

Dragoste. Copiii au nevoie de dragoste – şi atunci când au dreptate şi când nu au dreptate, şi atunci când sunt fericiţi şi când sunt trişti. Ei au nevoie să fie iubiţi aşa cum sunt, tot timpul.

Cu intelegere si iubire, niciun obstacol nu este de netrecut.

 

“Copiii au nevoie de dragoste , mai ales atunci cand nu o merita.” – Harold Hulbert…

Consilier  psihopedagog,

Marina-Lucica Balea

 

 

Parinte de succes

Posted 18/06/2012 By Psih Marina-Lucica Balea

 Parinte de succes

” Un copil poate sa il invete pe un adult trei lucruri:

 cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului 

si cum sa ceara cu insistenta ce-si doreste”

(Paulo Coelho)

Ca sa ai un copil bun, trebuie sa fii un parinte bun. Dar cum? Meseria de parinte  se invata. Copilul nu vine pe lume cu instructiuni de folosire. Un copil nu e o masinarie care trebuie sa functioneze unsa, nici un animalut care trebuie sa fie domesticit sau dresat. Un copil e asemenea unei plante: are nevoie de dragoste ca de un pamant fertil din care isi trage seva; are nevoie de atentie ca de soare si de apreciere ca de apa.

Invatam sa fim parinti de la parintii nostri si punem bazele educatiei copilului nostru in “cei sapte ani de-acasa”.

Cum vor parintii sa fie copiii lor? Daca se poate, perfecti: buni, frumosi, destepti, ascultatori,harnici, respectuosi.  E visul oricarui parinte. Dar, atentie, uitam un aspect , dupa cum afirma  James Baldwin, copiii nu s-au priceput  niciodata sa asculte de parintii lor dar nu au dat gres niciodata in a-i imita.

Toti copiii sunt minunati, dar trebuie sa avem grija cum ii modelam. Avem o mare responsabilitate, pe care n-o putem pasa de la mama la tata, de la familie catre scoala si de ce nu catre societate. Faceti-va copilul sa se simta special, sa traiasca sentimentul ca e cea mai importanta persoana din viata  voastra. E ideal ca ambii parinti sa se implice in viata copilului in egala masura, dar din pacate facem diferite compromisuri, avem nevoie de o slujba mai buna, de pregatire, de o viata materiala mai stabila si nu petrecem suficient timp cu copilul, sau, mai comod, il pasam bunicilor, sau unei bone, uneori plictisita, alteori dezinteresata. Ne ramane putin timp, mult prea putin pentru copilul nostru, atunci ce e de facut? Timpul petrecut impreuna trebuie sa fie de calitate.

E bine  sa stabilim  impreuna cu copilul anumite reguli, care il vor ajuta pe copil sa invete sa se poarte adecvat in societate, sa adopte normele etice si morale. Sa manifestam  fermitate, dar sa fim  blanzi, sa acordam   atentie copilului, sa laudam  si sa incurajam succesul,sa  indrumam, sa ocrotim si sa iubim copilul, sa il facem sa se simta important si valoros. Copilul sa se simta special in ochii parintelui sau si sa fie fericit. Multumirea sufleteasca, dragostea, favorizeaza intelegerea, cunoasterea reciproca si apropierea dintre parinte si copil

Recomandari pentru noi, parintii:

 

  • Sa-i iubim neconditionat, sa fim blanzi si buni. Sa le aratam afectiune, atentie si apreciere!
  • Sa fim consecventi, fermi si previzibili!
  • Sa fim un exemplu bun pentru copii!
  • Sa nu vanam greselile copiilor, ci reusitele si faptele bune!
  • Sa observam copilul in diferite contexte, dar sa nu-i facem observatii in public!
  • Sa nu-i tinem predici, nu este o fiinta inferioara!
  • Sa-i acordam incredere si sa-l valorizam!
  • Sa avem reguli putine, pe care sa le respectam si noi!
  • Sa evitam regulile  si pedepsele abuzive!
  • Sa fim o companie placuta pentru copil!
  • Sa nu asaltam copilul cu intrebari!DE CE?
  • Sa fim in permanenta un partener si un sprijin, un prieten al copilului!
  • Sa intelegem emotiile si gandurile copilului pentru a intelege comportamentele!

Daca vrem cu adevarat sa schimbam ceva la un copil ar trebui sa analizam acel lucru sa vedem daca nu e ceva ce ar putea fi schimbat in noi insine( Carl Jung).

In profesia de consilier am intalnit numerosi parinti care vin cu  copii cu probleme si vor sa fie rezolvate, va propun identificarea cauzelor comportamentelor nedorite, sa  se puna intrebarea: ce fac eu ca parinte? Ce nu fac? Ce schimbari a aparut in viata copilului meu? Ce as putea schimba? Lucrand foarte bine cu parintii, se rezolva mult mai repede problemele copiilor, dar schimbarile nu pot fi miraculoase, nu se petrec peste noapte. Un comportament este invatat in timp si trebuie exersat, pentru a deveni deprindere.

Multa rabdare, consecventa si  fiti parinti de succes!

Psihopedagog Marina-Lucica Balea