Singuratate Archive

De ce se plictisesc femeile in cuplu

Posted 11/11/2015 By Psih Marina-Lucica Balea

images cuplu

La inceputul unei relatii exista starea de indragostire, cand ambii parteneri simt o atractie maxima unul fata de celalalt.Nivelul de endorfine este foarte ridicat, influentat de starea de fericire traita in prezenta persoanei iubite. Persoana indragostita parca prinde aripi si e capabila de orice sacrificiu pentru fericirea celuilalt. Indragostirea e un sentiment magic.   Fiecare vine in relatie cu sperante, cu credinta ca celalalt este jumatatea perfecta. Totul este special, comunicarea nonverbala este perfecta, apare empatia. Fiecare partener vede doar calitatile persoanei iubite . Cei doi poarta cele mai frumoase masti. E suficient sa privesti sau sa auzi vocea persoanei iubite ca sa te infiori de placere.

Treptat partenerii descopera si defectele celuilalt, pe care nu le vazuse si e dificil sa le accepte. Atunci incearca sa-l schimbe, pentru a fi asa cum isi doreste. Modelele pot fi preluate din cuplul parental.

Atunci, poate aparea o stare de lupta pentru putere sau de plictiseala. Incercarile repetate de a schimba partenerul duc la epuizare. Sunt foarte multe cauzele care pot duce la plictiseala in cuplu:

– diminuarea atractiei;

– diferente de apetit sexual;

– certurile, reprosurile zilnice, nemultumirile;

– egoismul, lipsa grijei fata de nevoile emotionale ale partenerului;

– dificultatile de comunicare;

– obisnuinta care poate duce la moartea pasiunii;

– infidelitatea partenerului, care il raneste si il devalorizeaza pe celalalt;

– lipsa timpului petrecut frumos doar in cuplu;

– partenera joaca foarte bine rolul de mama, de sotie, de gospodina, uitand de rolul de iubita;

– dorinta unuia dintre parteneri de a domina in relatie. Il respinge pe celalalt pentru a-si arata puterea;

– partenerul dominat si controlat isi pierde increderea si stima de sine si fuge din relatie;

Viata sexuala a cuplului este foarte importanta,iar dezechilibre pot aparea atunci cand:

– dispare atractia si pasiunea;

– exista teama de sarcina;

– exista inhibitii  sexuale ale partenerului;

– unul din parteneri are anxietate de performanta;

– privirea partenerului ca pe un bun care trebuie sa-si faca datoria;

– exista unele credinte limitative( sexul, placerea e un pacat, s.a.)

– teama partenerilor de a se abandona;

– lipsa de incredere in sine, dar si in partener;

Ce poti face?

  • Ocupa-te de propria persoana!
  • Fii bine cu tine insuti!
  • Pastreaza un spatiu personal!
  • Creeaza permanent incredere in relatie!
  • Pastreaza echilibrul intre minte si inima!
  • Abandoneaza-te in relatie!
  • Adu spontaneitate in cuplu!
  • Nu schimba rolurile!
  • Fii romantic!
  • Comunica! Invata sa asculti!

Sa nu uitam ca totusi suntem diferiti, ca “exista oameni izvor de iubire, exista si oameni picaturi de iubire, exista oameni insetati de iubire si oamenii Sahara lipsei de iubire”(Gina Chiriac).

Tu dintre care oameni faci parte si ce fel de oameni atragi in viata ta?

Privim persoana in ansamblu: minte, trup si suflet. Intre toate acestea e bine sa existe un echilibru.

Daca echilibrul personal se pierde si echilibrul cuplului are de suferit, il poti regasi alaturi de psihoterapeutul tau.

Be the first to comment

Despre evadarea din cuplu…..

Posted 26/07/2015 By Psih Marina-Lucica Balea

 

652x450_129109-semne-ca-te-indrepti-catre-o-despartire

Psih. Marina-Lucica Balea

Când întâlneşti persoana potrivită, îţi doreşti să îţi uneşti destinul cu al persoanei iubite şi să trăieşti în armonie.  Cuplul însă poate deveni vulnerabil. Atunci când comunicarea între parteneri este întreruptă , mocneşte surd mânia, se instalează gelozia şi autojustificarea. Există multe motive care pot duce la înfruntări : dorinţa de putere, nepăsarea, renunţarea la obligaţiile asumate, mânia latentă, aşteptări, credinţe sau temeri nerealiste, frică partenerilor de a-şi arăta vulnerabilitatea. Incapacitatea partenerilor de a admite că relaţia lor e un eşec, îi poate face să rămână sclavii propriei nefericiri. Cei doi stau împreună oricât s-ar simţi de mizerabil, pentru că nu suporta idea de a fi singuri, sau de a renunţa la statutul de familist. Adeseori ignora suferinţa, pe care o prefera în faţa singurătăţii sau a regulilor societăţii.

Altă modalitate de evitare este petrecerea timpului pe internet de către unul sau ambii parteneri, pentru a-şi feri privirea de la ceea ce se petrece în relaţie.

Partenerii recurg la infidelitate. Cei pasivi –agresivi vor să fie şi în relaţie şi înafara ei.Tensiunea creşte, iar recâştigarea încrederii este dificilă. Partenerul înşelat devine nervos, hipervigilent, iar acest comportament îl irita pe cel pasiv-agresiv, care se izolează şi mai mult. Dialogul interior negativ preia conducerea şi devine un proces care se alimentează singur.

Partenerii nefericiţi pot căuta substitut în mâncare sau posesiuni materiale. Uneori, simplul gest de a renunţa la autocontrol şi de a nu-ţi mai pasă cum arăţi este un gest de distanţare pasiv-agresiva. Persoana care nu poate comunica deschis şi cinstit că vrea să iasă dintr-o relaţie, poate începe să se neglijeze, să se îngraşe, să devină reticenta la avansurile sexuale. O retragere tăcută, care îl lasa pe partener derutat şi căutând zadarnic explicaţii.

Se poate instala o conduită autodistructiva: alcoolism, munca în exces, consum de droguri sau medicamente, jocuri de noroc, pornografie, sau… partenerul se poate victimiza pentru a obţine mai multă atenţie. Uneori, preocupările de acest fel izvorăsc dintr-o incapacitate de a iubi sau de a fi iubit.

Partenerii afectaţi de mânie latentă, recurg la modalităţi tăcute de evadare. Când triunghiul se închide prin apariţia unui copil, unul din parteneri (de obicei femeia) se foloseşte de copil pentru a-l ţine pe celalat la distanţă, apoi se plâng ca nu sunt buni părinţi. Sau, invers, exigenţele calităţii de părinte îi copleşesc, încât au impresia că sunt la concurenţă cu proprii lor copii.

Atunci când oamenii se simt indiferenţi sau decuplaţi, s-ar putea să-I vedeţi făcând următoarele lucruri:

–           Nu mai sunt receptivi

–           Refuza să mai participe

–           Muncesc excesiv

–           Sunt nesinceri

–           Întrerup

–           Cicălesc

–           Întârzie veşnic

–           Critică

–           Sunt sarcastici

–           Preferă să tacă

–           Se poartă urât în mod ostentativ

–           Comit infidelităţi

–           Admonestează şi fac morală

–           Refuza să arate afecţiune şiş a facă sex

–           Obliga

–           Judecă

–           Au izbucniri paranoide

–           Manifestă o anxietate persistenta

–           Beau sau cheltuiesc peste măsură

–           Se moşmondesc şi tergiversează la nesfârşit.

Atunci când partenerii sunt nefericiţi, vor fi mult mai înclinaţi să atribuie dificultatea care-I afectează unei trăsături negative, aplicând eticheta de “paranoic”, “leneş”, egoist, pentru lucrul care-I deranjează.

Treptat, fiecare partener ajunge să proiecteze vina oriunde în altă parte decât asupra sa.

Oamenii care se simt răniţi sfârşesc prin a-I răni şi ei pe alţii. Undeva, pe parcurs, cineva trebuie să se ridice şiş a spună:” Gata, lanţul suferinţei se opreşte la mine!”.

 

 

Idei si informatii din :

-Wisman,M.A, 2004- “Psihopathology and marital satisfaction: The importance of evaluating both partners”

– Baris, M.A. 2001 “Working with High- Conflict Families of Divorce”

-Tim Murphy, LorianHoff Oberlin- “Agresivitatea pasiva”

 

 

 

Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate afla, la un moment dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate şi stres. O situaţie de criză este o situaţie generatoare de stres ridicat care afectează în sens negativ capacitatea unei persoane de a gândi şi de a acţiona eficient.

Caplan (1961) definea situaţia de criză ca fiind acea situaţie în care o persoană se confruntă cu un obstacol major ce ii blochează obiectivele de viaţă şi care nu poate fi depăşit cu ajutorul metodelor obişnuite de rezolvare de probleme. Urmează o perioadă de dezorganizare, apoi una de deprimare în cadrul căreia sunt puse în aplicare metode ineficiente de soluţionare a problemei. Criza poate fi considerată ca un punct crucial în existenţa individului; dacă aceasta a fost rezolvată cu succes, individul a învăţat ceva, a achiziţionat noi modele de comportament care pot fi aplicate şi în cazul unor crize viitoare, iar dacă finalul este negativ, acesta va declanşa reacţii cu caracter dezadaptativ, ajungând chiar până la tulburări psihice.

Fiecare om a trecut, la un moment dat, printr-o situaţie critică sau, cel puţin, a fost martor la o astfel de situaţie. În timp ce unele persoane reuşesc singure să depăşească situaţiile de criză, altele solicită ajutor de la prieteni, rude sau solicită sprijin practic şi emoţional din partea specialiştilor.

Starea de criză poate fi generată şi declanşată de evenimente precum: situaţia familială dificilă, infidelitatea, divorţul, pierderea cuiva drag, problemele financiare, consumul de alcool şi droguri, probleme de sănătate, pierderea slujbei, privarea de libertate etc. Criza nu este generată totdeauna de evenimente externe, ci mai ales de modalitatea de interpretare a acestora de către individ, precum şi de perceperea capacităţii sau incapacităţii sale de a face faţă situaţiei.

France (1990) arată că situaţiile de criză din viaţa unei persoane au următoarele caracteristici esenţiale:

–        sunt declanşate de evenimente cărora persoana nu le poate face faţă temporar;

–        oricine poate trece, într-un moment sau altul al vieţii, prin situaţii critice;

–        o stuaţie de criză are un caracter profund personal şi subiectiv (depinde de percepţia, evaluarea şi interpretarea situaţiei de către persoana în cauză);

–        durata unei stări de criză este relativ scurtă. Intensitatea stresului scade treptat chiar dacă problema nu este rezolvată;

–        rezolvarea unei crize se face în două moduri:

  1. adaptativ: persoana învaţă noi modalităţi de rezolvare a problemelor;
  2. nonadaptativ: persoana evită situaţiile neplăcute, se protejează, devine defensivă. Ea este tulburată, răvăşită şi, ca atare, are un comportament dezorganizat din cauza autocontrolului scăzut.

Reacţiile oamenilor în situaţiile critice

 Persoanele aflate într-o situaţie de criză au un comportament neobişnuit, uneori bizar; ele acţionează neraţional, lasându-se pradă trăirilor emoţionale de moment sau chiar abandonându-se deznădejdii şi disperării.

H.Parad şi L.Parad descriu mai multe stări şi reacţii tipice ale oamenilor aflaţi în situaţii critice:

uimirea. Surprinşi de eveniment, subiecţii sunt dezorientaţi, nu ştiu cum să procedeze şi cum să reacţioneze. De accea, reacţiile lor sunt necontrolate, ineficiente;

pericolul. Subiecţii simt că sunt în pericol şi au sentimentul unui rău inevitabil ce li s-ar putea face;

confuzia. Subiecţii se află într-o stare în care reperele normative şi valorice sunt bulversate;

impasul. Subiecţii se blochează şi, momentan, nu găsesc strategii alternative de adaptare. Ei cred că orice soluţie adoptată este din start sortită eşecului, astfel încât se simt neputincioşi;

disperarea. În starea în care se află, subiecţii sunt dispuşi să facă orice pentru a depăşi situaţia, chiar dacă uneori riscul este mare, iar soluţiile adoptate nu au vreo legătură logică cu problema în sine;

apatia. Unii indivizi renunţa, refuzând să încerce să mai facă ceva. Ei cred că situaţia lor este lipsită de orice speranţă şi aşteaptă derularea evenimentelor;

neajutorarea. Subiecţii nu-şi pot fi singuri de folos şi trebuie ca altcineva să le vină în ajutor;

nerăbdarea. Subiecţii doresc cu ardoare o soluţie imediată pentru problema lor;

disconfortul. Subiecţii se simt nefericiţi, sunt anxioşi, neliniştiţi, incapabili de concentrare şi focalizare pe soluţii adecvate.

 

Fazele procesului de criză

Reacţiile la situaţia de criză sunt diferite, în funcţie de atadiul în care se află procesul derulării ei. Parcurgerea crizei este un proces cu mai multe faze. Cele trei faze ale crizei descrise de către Caplan sunt următoarele:

  • stadiul de impact: se manifestă atunci când evenimentele neaşteptate creează confuzie şi dezorientare. În această fază este foarte important să se stabilească efectele imediate asupra individului şi modalitatea de percepere a crizei de către acesta. Persoana aflată în criză trebuie implicată atât în definirea naturii problemelor, cât şi în procesul de intervenţie. Există 3 activităţi extrem de importante ce trebuie dezvoltate în această fază: analiza emoţiilor, restructurarea situaţiilor de criză şi elaborarea unui răspuns;
  • stadiul de retragere: apare atunci când individul încearcă să folosească mecanisme convenţionale (obişnuite) de depăşire a crizei pentru a-şi regăsi echilibrul, iar aceste mecanisme eşuează. Thompson (1991) afirma că pot apărea şi simptome fizice asociate acestei faze ale procesului de criză, cum ar fi oboseala, durerile de cap sau probleme cu stomacul;
  • ajustare şi adaptare: este de asemenea un stadiu de „inovare” sau o etapă integrativă a crizei. Această fază are o importanţă deosebită pentru simplul fapt că implică individul şi asistentul social cu care lucrează într-o confruntare cu crizele şi intervenţiile realizate.

 Intervenţia în situaţia de criză

 Intervenţia în criză reprezintă acţiunea de întrerupere a unei serii de evenimente care conduc la disfuncţionalităţi sociocomportamentale, propunând schimbări pe termen lung în ceea ce priveşte capacitatea clienţilor de a face faţă problemelor. De obicei, teoria intervenţiei în criză este asociată cu ideea de echipă multidisciplinară (medic, psiholog, asistent social) care intervine în cazul clienţilor ce se confruntă cu diverse crize (copii ai căror părinţi divorţează, clienţi cu boli cronice aflate în fază terminală, victimele violenţei domestice). Numeroşi specialişti consideră că printr-o intervenţie minimală în timpul perioadei de criză se pot obţine efecte maxime. Este nevoie de o intervenţie rapidă în situaţia de criză, chiar dacă după aceea se decide şi acordarea pe termen lung a altor servicii.

N. Golan (după Popescu M., 2002) consideră că intervenţia în situaţiile de criză trebuie să ţină seama de următoarele:

–                  Orice individ, familie, grup sau organizaţie parcurge anumite crize în cursul vieţii sale, declanşate de evenimente anticipate sau neanticipate.

–                  Pierderile produse de aceste evenimente determină la indivizii implicaţi o stare acută de stres emoţional, care nu reprezintă o experienţă normală de viaţă şi care perturbă grav echilibrul emoţional.

–                  Persoanele care se află în această stare de dezechilibru emoţional se străduiesc să recâştige echilibrul pierdut. Dar în această perioadă individul este foarte vulnerabil din punct de vedere psihoemoţional. Mecanismele de apărare pe care le utilizează în general nu mai funcţionează. Din aceste cauze individul este mult mai dispus ca de obicei să solicite ajutor.

–                  Răspunsul emoţional din starea de criză poate avea intensităţi diferite, în funcţie de natura crizei şi resursele interne ale individului. Cu toate acestea există anumite etape care pot fi identificate în marea majoritate a situaţiilor de criză.

–                  Fiecare criză depăşită cu succes determină formarea unor abilităţi personale care vor fi folosite în depăşirea unor crize ulterioare. Astfel, în anumite situaţii, criza reprezintă o posibilitate de creştere şi dezvoltare. Dar dacă etapele crizei nu sunt parcurse în condiţii “normale”,  criza poate determina tulburări psihice de lungă durată.

 Bibliografie

 

  • Bocşa, Eva, Consiliere în Asistenţa Socială, note de curs.
  • Buzducea, Doru, Aspecte contemporane în Asistenţa Socială, Iaşi, Editura Polirom, 2005.
  • Dumitru, Ion, Al., Consiliere psihopedagogică : baze teoretice şi sugestii practice, Iaşi, Editura Polirom, 2008.
    • Fugăreţu, Roxana, Psihopedagogie specială, note de curs.
    • Georgescu, Matei, Introducere în consilierea psihologică, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine, 2004.
    • Holdevici, Irina, Valentina, Neacşu, Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţiile de criză, Bucureşti, Editura Dual Tech, 2006.
    • Holdevici, Irina, Valentina, Neacşu, Psihoterapia de scurtă durată, Bucureşti, Editura Dual Tech, 2004.
    • Holdevici, Irina, Valentina, Neacşu, Sisteme de psihoterapie şi consiliere psihologică, Bucureşti, Editura Kullusys, 2008.
    • Neamţu, George (coord.), Tratat de asistenţă socială, Iaşi, Editura Polirom, 2003.
    • Richard, Nelson, Jones, Manual de consiliere, Bucureşti, Editura Trei, 2009.